Isus: arhetipul evreiesc

Există mai mulți proști amăgiți care afirmă că nazarineanul a fost Gentil. Pasajele biblice de mai jos dovedesc clar originea evreiască a nazarineanului, dar și relația acestuia în ceea ce îi privește pe Gentili. Nazarineanul este un ARHETIP FICTIV INVENTAT DE EVREI, căruia Gentilii să  îi dea o închinare de sclav. Acest caracter își are rădăcinile în mai mult de 18 Zei păgâni crucificați, care au fost FURAȚI și CORUPȚI din panteonurile GENTILILOR! Evreii știu că nazarineanul este o minciună! Nazarineanul servește un scop preaînalt în stabilirea unei legături subliminale/psihice în mințile Gentililor, prin care evreii pot recolta întreaga energie direcționată către acesta. Nu se diferențiază cu nimic ce toate celelalte arhetipuri din biblie. În plus, credincioșii nu fac nimic spiritual cu scopul de a-și împuternici propriile lor suflete. Sunt amăgiți în a crede că ”isus salvează” și că tot ceea ce ei trebuie să facă, este să se conformeze. 

Matei 1:1 Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. – Cine a fost Avraam?

Geneza 14:13 A venit unul, care scăpase, și a dat de știre lui Avram, evreul; acesta locuia lângă stejarii lui Mamre, amoritul, fratele lui Eşcol şi fratele lui Aner, care făcuseră legătură de pace cu Avram.

Geneza 17:10 Acesta este legământul meu pe care să-l păziți între mine și voi, și sămânța ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur. (circumcis)

Circumcizia NU a fost o practică populară în rândul Gentililor. 

Circumcizia în timpul Renașterii:  

”Europenii, cu excepția evreilor, nu au practicat circumcizia. 1 

În Londra la 1753, a existat o propunere pentru emanciparea evreiască. Aceasta a fost respinsă cu furie de pamfletarii vremii, care au împrăștiat teama cum că emanciparea evreiască însemna circumcizie universală. Bărbaților li se cerea să-și protejeze: ”Cea mai bună parte a proprietății lor” și să își apere prepuțul amenințat … o indicație clară a cât de central identității sexuale a bărbaților era considerat prepuțul în acea vreme.” 2

Aceste sentimente au existat până târziu în secolul al XIX-lea. Richard Burton nota ”Practic, creștinătatea (Gentilii) privește circumcizia cu oroare.” Acest lucru este reflectat și în ediția din 1876 a Enciclopediei Britanica, care descrie această practică ca ”un ritual religios printre evrei, musulmani, egiptenii antici și alte popoare tribale din diverse părți ale lumii.” Autorii lucrării au respins explicațiile sanitare a procedurii, în favoarea celei religioase: ”la fel ca alte mutilări corporale … (și aceasta este) de natura unui sacrificiu reprezentativ.” 3

Matei 1:2 Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda și frații lui;

Evrei 7:14 Căci este vădit că Domnul nostru a ieșit din Iuda, seminție despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoție

Matei 2:1-2
1. După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit niște magi din răsărit la Ierusalim
2. și au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit și am venit să ne închinăm Lui.”

Isus, în acord cu legea rabinică și cu tradiția bărbaților, a fost tăiat împrejur și botezat în templu (termenul iudeu pentru sinagogă) în ziua a opta, de către un rabin:
Luca 2:21 Când a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur Pruncul, I-au pus numele Isus, nume care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pântece.

Mama lui Isus, ținea și ea legea ortodoxă evreiască care spune că o femeie este necurată în perioada de după menstruație și de după naștere:
Leviticul 12:1-4
1. Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
2. „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: „Când o femeie va rămâne însărcinată şi va naște un copil de parte bărbătească, să fie necurată șapte zile; să fie necurată ca în vremea sorocului ei.
3. În ziua a opta, copilul să fie tăiat împrejur.
4. Femeia să mai rămână încă treizeci și trei de zile ca să se curețe de sângele ei; să nu se atingă de niciun lucru sfânt și să nu se ducă la Sfântul Locaș, până nu se vor împlini zilele curățirii ei.

Evreii ortodocși din zilele noastre încă mai țin aceste legi. Următorul pasaj este mai mult decât evident cu privire la identitatea evreiască a nazarineanului și a poziției acestuia față de ne-evrei (Gentili):
Luca 2:25-32
25. Și iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viață sfântă și era cu frica lui Dumnezeu. El aștepta mângâierea lui Israel, și Duhul Sfânt era peste el.
26. Duhul Sfânt îl înștiințase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.
27. El a venit în Templu, mânat de Duhul. Și, când au adus părinții înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea,
28. Simeon L-a luat în brațe, a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis:
29. „Acum, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.
30. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta,
31. pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor,
32. lumina care să lumineze Neamurile și slava poporului Tău, Israel.”
A se observa distincția care se face între Gentili și ”Israel”, în versetul 32 de mai sus!

Ambii părinți ai nazarineanului erau niște evrei foarte reverențioși, care făceau pelerinajul anual pentru Praznicul Paștelui:
Luca 2:41 Părinții lui Isus se duceau la Ierusalim în fiecare an, la praznicul Paștelui.

Nazarineanul a fost foarte clar în atitudinea sa către Gentili și în distincția pe care o făcea între evrei și Gentili:
Matei 20:25-26
25. Isus i-a chemat și le-a zis: „Știți că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, și mai marii lor le poruncesc cu stăpânire.
26. Între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru;

A fost numit ”rabi/rabuni” (învățător) de propriul său popor (evreii):
Ioan 20:16 Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors și I-a zis în evreiește: „Rabuni!”, adică: „Învățătorule!”

Ioan 3:1-2
1. Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al iudeilor.
2. Acesta a venit la Isus, noaptea, și I-a zis: „Învățătorule, știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.”

Ioan 6: 24-25
24. Când au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit și ele în corăbiile acestea și s-au dus la Capernaum să caute pe Isus.
25. Când L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învățătorule, când ai venit aici?”

Ioan 1:37-38
37. Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe și au mers după Isus.
38. Isus S-a întors; și, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: „Ce căutați?” Ei I-au răspuns: „Rabi (care tălmăcit înseamnă Învățătorule), unde locuiești?”

În timp ce Gentilii îl numeau „iudeu” (evreu):
Ioan 4:9 Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii.

Isus a susținut legea evreiască:
Matei 5:17-18
17. Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.
18. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.

Acesta a frecventat cu regularitate sinagoga evreiască și a ținut sabaturile evreiești. Evreii l-au iubit și l-au glorificat:
Luca 4:14-16
14. Isus, plin de puterea Duhului, S-a întors în Galileea și I s-a dus vestea în tot ținutul dimprejur.
15. El învăța pe oameni în sinagogile lor și era slăvit de toți.
16. A venit în Nazaret, unde fusese crescut; și, după obiceiul Său, în ziua Sabatului a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească,

Luca 21: 37-38
37. Ziua, Isus învăța pe norod în Templu, iar noaptea Se ducea de o petrecea pe muntele care se cheamă Muntele Măslinilor.
38. Și tot norodul venea dis-de-dimineață la El în Templu, ca să-L asculte.

Numai evreilor li se permitea să intre în templu. Gentilii erau și încă sunt considerați ”necurați” până în ziua de azi, atât de evreii conservatori cât și de cei ortodocși:
Faptele Apostolilor 21:25-28
25. Cu privire la Neamurile care au crezut, noi am hotărât și le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate și de curvie.”
26. Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curățat și a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfârșitul zilelor curățării când se va aduce jertfă pentru fiecare din ei.
27. Către sfârșitul celor șapte zile, iudeii din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au pus mâinile pe el
28. și au început să strige: „Bărbați israeliți, dați ajutor! Iată omul care propovăduiește pretutindeni și în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii și împotriva Locașului acestuia; ba încă a vârât și pe niște greci în Templu și a spurcat acest Locaș sfânt.”

Cele de mai sus nu sunt făcute de Isus ci de ”Pavel”. Potrivit scripturilor, nazarineanul era deja plecat demult. Cu toate că Pavel era evreu, misiunea lui ar fi fost pentru Gentili.


Asemenea părinților lui, și nazarineanul a sărbătorit Praznicul Paștelui:
Ioan 2:13 Paștile iudeilor era aproape; și Isus S-a suit la Ierusalim.

Ioan 7:2 Și praznicul iudeilor, praznicul zis al Corturilor, era aproape.

Ioan 7:10-11
10. După ce s-au suit frații Lui la praznic, S-a suit și El, dar nu pe față, ci cam pe ascuns.
11. Iudeii Îl căutau în timpul praznicului și ziceau: „Unde este?”

Ioan 7:14 Pe la jumătatea praznicului, Isus S-a suit la Templu. Și învăța norodul.

Luca 22:14-15
14. Când a sosit ceasul, Isus a șezut la masă cu cei doisprezece apostoli.
15. El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc păștile acestea cu voi înainte de patima Mea;

Acesta a mai sărbătorit și Praznicul Corturilor:
Ioan 10:22-23
22. În Ierusalim se prăznuia atunci praznicul Înnoirii Templului. Era iarna.
23. Și Isus Se plimba prin Templu, pe sub pridvorul lui Solomon.

Isus cita din scripturile evreiești:
Matei 4:1-11
1. Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul.
2. Acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți; la urmă a flămânzit.
3. Ispititorul s-a apropiat de El și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini.”
4. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”
5. Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streașina Templului
6. și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; și ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te lovești cu piciorul de vreo piatră.”
7. „De asemenea este scris”, a zis Isus: „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău.”
8. Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărățiile lumii și strălucirea lor și I-a zis:
9. „Toate aceste lucruri Ți le voi da Ție, dacă Te vei arunca cu fața la pământ și Te vei închina mie.”
10. „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești.”
11. Atunci diavolul L-a lăsat. Și deodată au venit la Isus niște îngeri și au început să-I slujească.

Deuteronomul 8:3 Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame și te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoșteai și nici părinții tăi n-o cunoscuseră, ca să te învețe că omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăiește omul.

Deuteronomul 6:16 Să nu ispitiți pe Domnul Dumnezeul vostru, cum L-ați ispitit la Masa.

Deuteronomul 6:13 Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să-I slujești, și pe Numele Lui să juri.
A se observa cum în pasajul de mai sus – care cu toate că este fictiv – Satan nu l-a abordat pe nazarinean cum l-ai aborda pe un superior și nici măcar pe un egal, ci la privit de sus, cum privi la cineva care îți este inferior. Dacă nazarineanul îi era superior sau dacă era de același rang cu Satan, atunci Satan nu îi putea cere să i se închine; totuși, acesta a făcut-o! Evreii cunosc cine și ce este Satan cu adevărat: acesta este cu mult superior ”dumnezeului” lor. 


Isus a admis cu promptitudine identitatea sa evreiască:
Marcu 15:2 Pilat L-a întrebat: „Ești Tu Împăratul iudeilor?” „Da, sunt”, i-a răspuns Isus.

Mulți Gentili amăgiți cred că nazarineanul a fost omorât de evrei, motiv pentru care acesta, fătă doar și poate, a fost Arian. Acestea sunt niște prostii trase de păr întrucât scripturile dovedesc contrariul. Pe lângă asta, după cum dovedesc multe alte articole de pe acest website, evreii sunt aceia care controlează ambele părți aflate în opoziție; evreii sunt aceia care promovează această minciună pentru a-i aduce pe Gentilii care le cunosc șustele, înapoi sub controlul lor psihic prin creștinism. Este mai mult decât evident și clar faptul că creștinismul este de origine evreiască, din cap până-n picioare. ”Evreu” ”iudeu” și ”israel” apare pe aproape fiecare pagină din biblie. Toate caracterele și toți eroii biblici sunt fără nicio îndoială niște arhetipuri evreiești; nu trebuie decât să le citești biblia pentru a vedea clar acest lucru. Pe de altă parte, tot evreii sunt cei care afirmă despre ei că ar fi agenții lui Satan, omorându-l pe Cristos, și așa mai departe. Adevărul să fie cunoscut: presupușii ”creștini” – cum sunt cardinalii din Biserica Catolică – care au ”tradus” anumite părți din Talmud cu privire la Isus și la fecioară, sunt în fapt evrei care lucrează în mod activ pentru agenda evreiască. Gentilii care sunt conștienți de problema evreiască, sunt adesea amăgiți în a accepta creștinismul; și prin aceasta se plasează sub controlul psihic al evreilor. Acest lucru a lucrat de minune pentru evrei, în lupta acestora de exercitare a controlului peste inamicii lor.

Singura situație în care evreii îi pedepsesc pe ai lor, este atunci când aceștia încalcă legea evreiască; numai aceia care sunt născuți din mamă evreiască sunt considerați evrei, prin urmare numai aceștia sunt supuși legii evreiești:
Matei 26:64-66
64. „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii lui Dumnezeu și venind pe norii cerului.”
65. Atunci marele preot și-a rupt hainele și a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum ați auzit hula Lui.
66. Ce credeți?” Ei au răspuns: „Este vinovat, să fie pedepsit cu moartea.”

Ioan 19:7 Iudeii i-au răspuns: „Noi avem o Lege, și după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.”

Ioan 18:31 Atunci Pilat le-a zis: „Luați-L voi și judecați-L după Legea voastră.” „Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorâm pe nimeni”, i-au zis iudeii.

Ioan 18:35 Pilat a răspuns: „Eu sunt iudeu? Neamul Tău și preoții cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea: ce ai făcut?”

Isus a fost înmormântat ca un evreu:
Ioan 19:40 Au luat deci trupul lui Isus și L-au înfășurat în fâșii de pânză de in, cu miresme, după cum au obicei iudeii să îngroape.

Problema este că cei mai mulți oameni cred tot ceea ce le este spus. Pentru a expune creștinismul, trebuie să răscolești adânc prin ”cunoștința interzisă”. Când unii oameni încep să cerceteze ”ocultismul”, adesea au parte de experiențe înfricoșătoare. Acest lucru se datorează anumitor blesteme aruncate peste Gentili, pentru a ne împiedica din a învăța adevărul. Iudeii ortodocși din cercurile conducătoare, împreună cu lacheii lor Gentili – cum este cazul Vaticanului ultra corupt; Biserica Catolică (care dintotdeauna a fost unealta lor de control peste Gentili) – au avut cunoștință de aceste puteri și le-au folosit împotriva noastră timp de secole. Trebuie să persiști neobosit și în cele din urmă vei putea accesa adevărul exact așa cum este el; și din acel moment, puterile pe care inamicii le-au folosit împotriva ta nu vor mai avea nicio putere peste tine.

______________________________________


Referințe:
1 http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_male_circumcision > WikiPedia, enciclopedia gratuită: articol despre istoria circumciziei masculine (History of male circumcision)
2 Ibid
3 Ibid

Isus este evreu

Biblia Corniliescu